b.Inoduri.
Copia din memoria internă a unui inod conţine câmpurile unui inod disc plus următoarele:
?starea inodului din memoria internă, indică dacă:
?inodul este blocat;
?un proces aşteaptă deblocarea inodului;
?reprezentarea din memoria internă a inodului diferă de copia de pe disc ca rezultat al schimbării datelor în inod;
?reprezentarea din memoria internă a fişierului diferă de copia de pe disc ca urmare a schimbării datelor în fişier;
?fişierul este un punct de montare (mount point);
?numărul de dispozitiv logic al sistemului de fişiere care conţine fişierul;
?numărul inodului. Deoarece inodurile sunt stocate pe disc într-un şir, nucleul identifică numărul inodului disc cu poziţia sa în şir. Astfel, inodul disc nu are nevoie de acest câmp;
?pointeri către alte inoduri din memoria internă. Nucleul organizează inodurile din memorie în structuri de tip liste hq (hash queues) şi free list (lista inodurilor libere, prescurtată FLI), similare celor descrise pentru buffere în capitolul anterior. Inodurile se pot găsi simultan şi într-o listă hq şi în FLI. O listă hq este identificată dupã numărul de dispzitiv logic al inodului şi după numărul inodului. Nucleul poate conţine în memoria internă cel mult o copie a unui inod disc;
?contorul de referinţă, indică numărul instanţieri active ale fişierului (de câte ori a fost deschis). Cea mai mare diferenţă dintre un inod din memoria internă şi un antet de buffer o constituie contorul referinţă (prezent la inodul din memoria internă) care contorizează instanţele active ale unui fişier. Un inod este activ când un proces îl alocă (la deschiderea unui fişier). Inodul este în FLI numai dacă contorul său de referinţă este 0, ceea ce însemnă cã nucleul îl poate realoca unui alt inod disc. FLI se constituie astfel, ca un cache al inodurilor inactive.
?starea inodului din memoria internă, indică dacă:
?inodul este blocat;
?un proces aşteaptă deblocarea inodului;
?reprezentarea din memoria internă a inodului diferă de copia de pe disc ca rezultat al schimbării datelor în inod;
?reprezentarea din memoria internă a fişierului diferă de copia de pe disc ca urmare a schimbării datelor în fişier;
?fişierul este un punct de montare (mount point);
?numărul de dispozitiv logic al sistemului de fişiere care conţine fişierul;
?numărul inodului. Deoarece inodurile sunt stocate pe disc într-un şir, nucleul identifică numărul inodului disc cu poziţia sa în şir. Astfel, inodul disc nu are nevoie de acest câmp;
?pointeri către alte inoduri din memoria internă. Nucleul organizează inodurile din memorie în structuri de tip liste hq (hash queues) şi free list (lista inodurilor libere, prescurtată FLI), similare celor descrise pentru buffere în capitolul anterior. Inodurile se pot găsi simultan şi într-o listă hq şi în FLI. O listă hq este identificată dupã numărul de dispzitiv logic al inodului şi după numărul inodului. Nucleul poate conţine în memoria internă cel mult o copie a unui inod disc;
?contorul de referinţă, indică numărul instanţieri active ale fişierului (de câte ori a fost deschis). Cea mai mare diferenţă dintre un inod din memoria internă şi un antet de buffer o constituie contorul referinţă (prezent la inodul din memoria internă) care contorizează instanţele active ale unui fişier. Un inod este activ când un proces îl alocă (la deschiderea unui fişier). Inodul este în FLI numai dacă contorul său de referinţă este 0, ceea ce însemnă cã nucleul îl poate realoca unui alt inod disc. FLI se constituie astfel, ca un cache al inodurilor inactive.